Nu ai nici un produs in cos.

Incearca

Cum este femeia ideală la care toţi bărbaţii visează!

O femeie desăvârşită, perfectă, nu a fost descoperită încă, însă putem încerca să ne apropiem cât mai mult de adevăr.

O femeie desăvârşită, perfectă, nu a fost descoperită încă, însă putem încerca să ne apropiem cât mai mult de adevăr.

Femeia ideală trebuie să râdă la glumele lui

Mulţi bărbaţi trăiesc după ideea că dacă pot face o femeie să râdă, atunci o pot cuceri. Aşa că încearcă tot felul de glume, doar-doar ceva se prinde şi reuşeşc să smulgă măcar un hohot pe întâlnire. Dar acum vine şi partea de rol în relaţie, pentru că doar sunteţi amândoi implicaţi. Dacă vrei să te iubească, trebuie să-l faci să se simtă bine în compania ta. Cum altfel, decât râzând la glumele sale – chiar şi la cele mai puţin reuşite?

Perfecţiunea întruchipată are încredere în sine

Nesiguranţa, timiditatea şi toate acele lucruri care te fac să pari micuţă şi la mâna lui nu sunt bune dacă vrei să fii un ideal pentru bărbatul tău. Încrederea şi siguranţa trebuie să fie debordante – însă nu atât de mult încât să fii luată drept arogantă. În plus, dacă ştii să apreciezi frumosul, chiar şi la alte femei, arăţi că eşti cu atât mai sigură pe tine, decât dacă le-ai vorbi de rău pe la spate.

Cine ţi-a spus până acum că trebuie să faci pe prostuţa în compania unui bărbat a gândit foarte, foarte greşit. Din contră, bărbaţii sunt atraşi de o minte isteaţă, sclipitoare. Ai ce vorbi cu el? Perfect! Ai şi simţul umorului şi poţi filosofa ore întregi despre sensul vieţii? Eşti aproape perfectă! (Aproape, pentru că ai nevoie şi de alte calităţi ideale…)

Nu dependentă de el şi nu geloasă!

Cele mai bune trăsături pe care le poate avea o femeie… dacă nu caută relaţii frumoase şi de lungă durată. Bărbaţii au nevoie de spaţiu personal şi de propria viaţă mai mult decât femeile. Iar cel mai sănătos pentru tine ar fi să ai şi tu propria ta viaţă, departe de relaţia de cuplu minunată pe care o ai sau la care visezi. Lasă-l liber, arată-i că ai încredere în el şi ai grijă şi de propria viaţă, dorinţe şi pasiuni.

Femeia sexy

Ştii să fii sexy? Te simţi sexy când eşti îmbrăcată? Dar ce se întâmplă când ajungi în pielea goală în faţa lui? Atunci este proba de foc prin care orice femei ar trece cu brio dacă nu s-ar mai gândi la defectele sale fizice. Dacă e dezbrăcat lângă tine înseamnă că te consideră super şi defectele sunt doar în mintea ta. În plus, nu faci nimănui niciun favor dacă te prefaci că ajungi la orgasm când faci sex – nici ţie, nici lui. Orice bărbat este atras de o femeie care ştie să-i spună ce îi place în pat şi nu se teme s-o facă.

Idealul nu foloseşte mult machiaj

Ei n-au fost niciodată înnebuniţi de femeile care îşi tencuiesc feţele atât de mult încât seara au nevoie de ciocan şi daltă să le dea jos şi de dimineaţă nici nu le mai recunosc. Un machiaj cât mai lejer şi aproape de adevăr va face minuni. De fiecare dată.