Nu ai nici un produs in cos.

Incearca

Combateti eficient canicula! 11 Sfaturi utile

Canicula poate sa ne creeze neplaceri sau chiar probleme serioase de sanatate daca nu luam masurile adecvate pe perioada ei. Toleranta organismului la temperaturile ridicate scade odata cu varsta si cu cresterea in greutate. Persoanele care au afectiuni cardiovasculare sau/si respiratorii si fumatorii "inraiti" ar trebui sa acorde o atentie speciala modului in care se protejeaza de canicula, pentru a minimiza riscurile asociate acesteia.

Canicula poate sa ne creeze neplaceri sau chiar probleme serioase de sanatate daca nu luam masurile adecvate pe perioada ei.

Toleranta organismului la temperaturile ridicate scade odata cu varsta si cu cresterea in greutate. Persoanele care au afectiuni cardiovasculare sau/si respiratorii si fumatorii “inraiti” ar trebui sa acorde o atentie speciala modului in care se protejeaza de canicula, pentru a minimiza riscurile asociate acesteia.

Sfaturi utile:

1) Nu lasati soarele sa va incinga capul, daca sunteti nevoit(a) sa va petreceti mai mult timp in soare intre orele 10,00 si 18,00: purtati, in acest sens, o palarie/sapca alba.

2) Luati la voi o sticla de apa plata sau de ceai putin indulcit ori de cate ori calatoriti cu transportul in comun (sau in oricare alta situatie in care nu aveti acces rapid la o sursa de apa).

3) Consumati lichide la temperatura camerei sau putin mai reci. Mitul conform caruia este indicat sa beti lichide caldute pentru a face fata mai bine caniculei este fals (lichidele caldute/calde inrautatesc situatia, crescand riscul de hipertermie). Lichidele consumate direct de la frigider sunt, si ele, contraindicate (va expuneti riscurilor de soc termic si de aparitie/agravare a problemelor respiratorii).

4) Dincolo de faptul ca imbracamintea este bine sa fie larga, subtire si de culoare deschisa, alegeti hainele din materiale 100% naturale pe timp de canicula.

5) Faceti, dimineata si seara, dusuri cu apa calduta sau aproape rece (iarasi, mitul conform caruia dusurile fierbinti sunt indicate pe canicula este fals si periculos). Rezistati, totusi, tentatiei de a folosi doar apa rece (deoarece apare – in acest caz - riscul unui soc termic).

6) Faceti miscare in locuri bine oxigenate si umbroase (de exemplu intr-un parc). Activitatea fizica este cu atat mai importanta pe vreme torida (pentru a va oxigena corespunzator organismul). Optati pentru exercitii/sporturi si pentru o intensitate care sa amplifice si sa accelereze respiratia, fara insa a depune un efort aproape de limita si/sau a simti disconfort. Atentie: evitati exercitiile de forta, de explozie sau sportul pana la epuizare cand este foarte cald afara!

7) Consumati nu doar lichide, ci si legume si fructe in cantitati mai mari decat in restul anului: lichidele din legume si fructe sunt, dupa varsta de 30-32 de ani, asimilate de organism cu un randament ceva mai bun decat lichidele pure. (Asta nu inseamna ca dupa aceasta varsta putem sa ne hidratam doar consumand legume si fructe, fara a mai bea apa! Spre deosebire de apa, cruditatile consumate in cantitatile mari care ne-ar fi necesare hidratarii exclusiv pe baza lor provoaca dezechilibre grave).

8) Reduceti aportul de sare. Sarea retine apa in tesuturi, si la o prima judecata putem fi tentati sa credem ca ajuta pe vreme caniculara (deoarece am avea nevoie sa limitam pierderea de apa din organism). De fapt, cand temperaturile sunt ridicate este chiar necesar ca, odata apa asimilata de catre corp, circulatia apei in organism sa fie mai rapida (pentru a evita hipertermia). De aceea, solutia este sa coroboram reducerea aportului de sare cu cresterea frecventei consumului de lichide si a cantitatii de lichide baute.

9) Faceti dimineata exercitii de respiratie, cu accent pe faza de inspiratie.

10) Reduceti aportul produselor cu efect vasodilatator/renuntati la ele in aceasta perioada (ciocolata - in special ciocolata amara, cafea, ceai de macese, alcool etc.).

11) Daca fumati, este important sa tineti cont ca tigarile dauneaza cel mai mult pe canicula.